Music Downloads & Lyrics
familia pe primul loc chiar dacă n a
fost familie sunt zile Mă întreb ce mă
mai chinuie poate viața n are miros de
vanilie dar nu e rezolvare nici Dacă ți
o pui pe
funie cine zice că i ușor dacă era așa
era lumea tuturor vor să te dărâme când
ajungi învingător mai bine Cu capul în
aer decât să mai fiu la sol nți târzii
pe gânduri iar nu pot să dorm parcă te
văd din nou în dormitor poate paranoic
uneori Ziceai că pleci ai spus o de mii
de ori era o vreme când spuneai un somn
ușor eu vedeam tot fără culori Mi am dat
seama că nu vreau să mor Oricum
niciodată nu o să mi umplu din gol
niciodată nu ne am gândit la viitor
țineam la tine Însă tot nepăsător iar la
greșeală lumea Uită că sunt om adevărul
suntem morți pe interior eram săraci dar
cântam despre Dior n aveam 100 dar visam
la milion acum apelul rămase în telefon
și un mesaj în care scrie că ți e
dor doar cu cărți pe față am jucat așa
de o viață n am fost niciodată
prost o să ies mereu în față n o să iert
vreodată o zdreanță ce a vrut să mă vadă
jos doar cu Cărțile pe față am jucat așa
de o viață n am fost niciodată prost
o să ies mereu în față n o să iert
vreodată o zdreanță ce a vrut să mă vadă
jos câteodată simt că n am pe nimeni
lângă ochii roșii capul varză gura pungă
și câteodată se întreabă de ciudă nu mai
cred în frăție când vrea să mă vândă nu
mai țin niciodată lângă mine o târfă n
am cum să mă mulțumesc Oricât de mult N
o să mi ajungă mă uit în sus nu văd că
nimeni urcă sunt gata s o fac să plece e
automat și să plângă Sing abzu n o să
pic niciodată același om nu mă schimb
Niciodată n am cum să vin să te min
niciodată Știi că n am cum să tein nicio
plată să lasă seara mai chem încă o fată
a doua zi nu mai știu cum arată îmi mai
trimit o săgeată la faptă treu să am
grijă când viața mi arată lop și știu c
o să mi placă mult mă uit te văd în
trecut nici nu contează ce am a fost las
așa nici măcar nu mai pasă am vrut așa a
fost fost de la început nu am ce să mai
discut e văd în vis nu doar în gât
pentru mine nici nu mai
contează doar cu Cărțile pe față am
jucat așa de o viață n am fost niciodată
prost o să ies mereu în față n o să iert
vreodată o zdreanță ce a vrut să mă vadă
jos
doar cu Cărțile pe față am jucat așa de
o viață n am fost niciodată
prost o să ies mereu în față n o să iert
vreodată o zdreanță ce a vrut să mă vadă
jos
Descărcați acum versurile și mp3-ul piesei "Te Vad In Trecut" de Bvcovia și Ian. Ascultați și descărcați gratuit muzica, videoclipul și fișierul audio oficial. Căutați cele mai populare hituri, remixuri și versiuni oficiale ale artistului. Profitați de descărcări gratuite și de calitate înaltă pentru muzica preferată.
Download now the lyrics and MP3 of "Te Vad In Trecut" by Bvcovia and Ian. Listen and download free music, official video, and audio files. Find top hits, remixes, and official versions of the artist. Enjoy free downloads and high-quality music for your favorite song.