Music Downloads & Lyrics
Doar tu știi,
tată, când îmi ascut și nepăzare dulce
atunci când parcă simt prea mult, nici
puținul nu m ajunge. Dar tu știi,
mamă, prin străduri de lumină bună, cum
se agață zâmbetul de noi, de haine și
cortină.
Peste o lună, fix pitica face patru ani
și pare ireal, dau curs atât de natural.
Și mă gândeam la fiecare prag trecut cu
brio și cum și voi ați fost acolo
înainte să scriu eu. Mă simt puțin
ridicol când îmi amintesc de mine.
Îndereu și chiar credeam că știu mai
bine. Mama îmi explica când tata nu avea
răbdare. Au trecut anii. Acum eu sunt
ăla care n are doi trei copii mâncare
muncă. Spală i și culcă i. Ce psiholog
că maică ta n avea nici timp să plângă
și nici prea multe în pungă când se
întorcea de la viață. Și dacum trebuia
acum zice că viața e frumoasă. Tata era
mereu plecat, mereu stresat, că muncea
ca un sclav și banii se duceau instant.
Și dar se enerva și și mai vărsa nervii
pe noi. Poate că atunci n am înțeles,
dar acum sunt fix ca voi. Doar că e
altfel asta că muncești, poți să ai de
toate. Dacă ți merge și capul, clar n o
să rămâi în spate. Răbdare, frate, trage
tare și o să se întâmple. Există un plan
mare pentru fiecare
sufletă când îmi ascut și nepăsarea
dulce atunci când parcă simt prea mult
nici puținul nu m ajunge. Doar tu știi,
mamă, prin străduri de lumină bună cum
se agață zâmbetul de noi, de haine și
cortină.
Binecuvântați cei ce au ambii părinți.
Forță celor cărora s au prăpădit sau au
fugit. Voi sunteți ceva mai încercați,
de viață e lucru vădit. Capul sus și
pasul în față, în spate. Vezi ce ai
clădit. Vezi diferit față de alții
viața. Că știi să apreciezi real. Mânca
ți aș că n ai primit. Ai dobândit. Mânca
ți aș învățat singur. Când să te arunci,
când să faci pași. Ai căzut, te ridicat.
Când ai avut, ai dat. Eu s binecuvântat
și abia acum constat cât am putut fi de
infatuat. Nemulțumit constant de nu se
făcea așa cum voiam deveneam distant.
Mini maaveli. Dar ce să zic? Păi o să
zic un sfat. Tu nu te comporta semeniui.
Nu infan ce cere înapoi jucăria cu care
nu se juca mânca. Pentru brigada ta poți
s o arzi cum vrei tu. parol, dar ești
din rol pentru ei, că pentru ei ești
copilul lor. Știi,
tată, când îmi ascul și nepăsarea dulce
atunci când parcă simt prea mult, nici
puținul nu m ajunge. Doar tu știi,
mamă, prin străduri de lumină bună, cum
se agață zâmbetul de noi, de haine și
cortină. Doar tu știi,
tată, când îmi ascut și nepăsarea dulce
atunci când parcă simt prea mult, nici
puținul nu m ajunge. Doar tu știi,
mamă, prin străduri de lumină bună, cum
se agață zâmbetul de noi, de haine și
cortină mai răsărit dintre
himere, necunoscut încă de mult.
Să spuiul lor nu mai există.
Oricât de greu a fost să l uiți și
amănuntul meu din mine e plin de
înțelesuri un ei pot să crească ce le
aparține când ei au fost și sunt prima
minune.
Versuri samurai - In locul lor feat. Oana Marinescu si Phunk B. Descărcați MP3, video și audio gratuit. Ascultați melodia, obțineți versurile și descărcați muzica de înaltă calitate. Căutați cele mai bune videoclipuri și versuri pentru această piesă populară și oficială.
Lyrics for Samurai - In locul lor feat. Oana Marinescu and Phunk B. Download the MP3, video, and audio for free. Listen to the song, get the lyrics, and enjoy high-quality music. Find the best videos and lyrics for this popular, official song and enjoy free music downloads.